S_fin [3]

Actuala ordine ecoclimatica s-a cristalizat în urma cu 8.000-10.000 de ani, si fluctuatiile sale relativ modeste (acestea mai ales în sensul unor perioade de racire) au permis afirmarea civilizatiei umane si extinderea sa asupra întregii planete.

De la câteva zeci, poate sute de mii de indivizi, dispusi în câteva zone geografice, specia a ajuns astazi la 6,5 miliarde prezenti pretutindeni, punându-si major amprenta ecologica asupra ecosistemului Terrei. Dupa iluzia perioadei eliberarii de natura, prin fortele tehnologiei, în timpul revolutiei industriale, problemele s-au acumulat treptat, ajungându-se la impasul crucial al încalzirii globale, dereglarile climatice fiind evidente si putand anunta, în perspectiva a numai unui secol, haosul urmat de reasezarea unei noi ordini ecoclimatice, din a carei ecuatie nu stim daca va mai face parte si omul.
De la jumatatea veacului trecut, problematica ecologica s-a globalizat si a devenit, în ultimul deceniu, chiar una a supravietuirii, abordarea sa fiind asumata de ONU prin cele trei Conferinte mondiale tematice din 1972 (Stockholm), 1992 (Rio de Janeiro) si 2002 (Johannesburg).
Acutizarea imperativului ecologic si divergentele majore aparute în privinta Protocolului de la Kyoto (1997), referitor la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES), au facut practic inoperant orice mecanism international, din cele existente, pentru preluarea unor asemenea preocupari si solutionarea problemelor aferente.
Crearea celor doua mari „blocuri“ ecoclimatice - cel americano-australian (având ca lideri SUA si Australia), care respinge teza contributiei umane determinante la producerea schimbarilor climatice si refuza solutia reducerii emisiilor de GES, si, respectiv, cel al restului lumii (circa 161 de state, având ca lider Uniunea Europeana), care sustine proiectul Kyoto si continuarea lui - a generat un blocaj cvasi-insurmontabil. Depasirea lui si închegarea unui dialog constructiv si realist au devenit astfel o necesitate. Un prim pas în acest sens l-ar putea constitui initiativa franceza, relansata la începutul lunii februarie, de creare a unei ONU pentru mediu, care sa gestioneze marile probleme ecologice ale planetei, în frunte cu cele climatice.
Acceptata formal si oficial de circa 50 de state, ideea întâmpina însa rezistente din partea unor tari ca Brazilia, care cer o reforma mai profunda a situatiei, prin masuri precum introducerea de criterii ecologice obligatorii în viitoarele negocieri internationale, de exemplu, cele comerciale ale OMC si asumarea de catre tarile dezvoltate de obligatii semnificative vizând reducerea poluarii. Mergând mai departe, am putea spune ca, în realitate, este nevoie de instaurarea unei noi ordini ecologice mondiale, care ar presupune identificarea si acceptarea adevaratelor imperative în domeniu, declansarea dialogului creator, formarea cadrului institutional adecvat si adoptarea urgenta a masurilor cerute.