S_fin [2]

Devenit pentru câteva zile (între 2 si 3 februarie a

.c.) capitala mondiala a ecologiei, Parisul si-a reafirmat traditia de a lansa si a sustine idei majore, cu implicatii pentru întreaga omenire. De aceasta data, am asistat la relansarea proiectului atât de drag presedintelui Chirac, initiat în urma cu câtiva ani, de creare a unei organizatii mondiale pentru mediu, care sa gestioneze la nivel planetar problemele ecologice.
Primul argument în acest sens si unul dintre cele mai puternice a venit chiar de la reuniunea expertilor climatologi, care se desfasura concomitent si complementar cu conferinta pentru o guvernanta ecologica mondiala (denumita semnificativ „Citoyens de la Terre“), ce a confirmat realitatea stiintifica a încalzirii globale si a relevat pericolele crescânde ale schimbarilor climatice. Dar faptul cel mai important ramâne acela ca, în ciuda multiplicarii si agravarii problemelor ecologice planetare, actiunea internationala în materie de mediu este lipsita de amploarea si coerenta necesare, în conditiile în care nevoia de a coordona cele 18 agentii sau institutii cu preocupari environmentale, multe din sistemul ONU, si aplicarea celor peste 500 de tratate internationale în domeniu se acutizeaza. Ca modalitate de realizare se propune transformarea actualului Program al Natiunilor Unite pentru Mediu (creat în 1972), ramas la stadiul de organism tehnic, într-o organizatie internationala de tipul ONU, dotata cu o capacitate normativa, un buget propriu si un presedinte cu forta mediatica, asa încât mesajul sau politic sa se bucure de rezonanta necesara si sa genereze mobilizarea internationala adecvata provocarilor ecologice majore actuale. Asa cum rezulta însa si din „Apelul de la Paris“, adoptat la sfârsitul reuniunii, ideea nu se bucura (înca) de o sustinere unanima din partea tarilor lumii si ramâne ca un demers ce trebuie continuat. De altfel, proiectul „ONU pentru mediu“ apare ca dimensiunea institutionala a unei „alte mondializari“ decât cea actuala, promovata de Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Se adauga alte ratiuni de natura particulara, astfel ca SUA nu-l agreeaza în mod declarat, Casa Alba opunându-se, din principiu, multilateralismului, tarile emergente (China, India) au retineri, explicate mai ales prin temerea de a nu le fi afectata cresterea economica, prin constrângerile de mediu, iar tarile în curs de dezvoltare îl vad ca pe un lux, în raport cu saracia cronica cu care se confrunta.
Ca pe orice idee mare, generoasa, si pe cea privind crearea unei ONU pentru mediu o asteapta un drum greu, îndelungat, pâna la a izbândi. Oricât de dificil ar fi însa, merita încercat!