S_fin [3]

Recentul caz de poluare a Dunarii cu petrol, provenit din surse destul de greu identificabile de pe teritoriul Serbiei, prin modul în care partile implicate au reactionat pentru evitarea unei catastrofe ecologice, ramâne semnificativ în privinta cooperarii internationale în caz de poluare accidentala, în general, si a fluviului în special

Faptele sunt îndeobste cunoscute: deversarile, provenite cel mai probabil de la un combinat petrochimic sârb, au afectat apele care fac frontiera comuna pentru mai multe tari, amenintând cu consecinte dezastruoase mai ales pentru Delta Dunarii, rezervatie a biosferei si obiectiv al patrimoniului natural mondial.
În fata pericolului, autoritatile române au fost singurele care au recurs la actiuni concrete de depoluare, au acordat chiar ajutor si celor bulgaresti (nepregatite pentru a reactiona la o asemenea situatie), iar Serbia a respins orice responsabilitate, invocând imposibilitatea dovedirii cu exactitate a surselor de poluare! Asadar, singura care a actionat concret, în fata indiferentei condamnabile a celorlalte, a fost tara al carei teritoriu risca sa fie cel mai grav afectat. De altfel, nu este prima data când statele dunarene, desi obligate de litera si spiritul mai multor tratate internationale, în frunte cu Conventia de la Sofia privind protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea (1994), sa coopereze activ între ele pentru prevenirea si/sau eliminarea poluarii apelor fluviului, manifesta o meschina atitudine de neimplicare, atâta timp cât propriile interese nu sunt direct si grav afectate! Si aceasta chiar daca amenintarile cu poluarea privesc valori naturale de importanta mondiala, a caror pastrare si conservare constituie o responsabilitate a tuturor! Sa ne amintim numai de cazul canalului Bistroe, ce priveste aceeasi zona ecologica reprezentativa planetar, Delta Dunarii si fata de care pâna si Comisia internationala pentru protectia fluviului Dunarea a reactionat destul de anemic, România trebuind sa-si asume, aproape singura si dupa puterile sale, sarcina de a apara acest patrimoniu natural unic.
Într-o lume a mondializarii, interdependentelor si convergentei intereselor privind protectia mediului si conservarea planetei, asemenea situatii si manifestari de egoism ecologic par aproape de neînteles. Abandonarea statului direct afectat în cazuri de poluare majora, când rapiditatea interventiei si caracterul acesteia sunt decisive pentru înlaturarea pericolului creat, spune multe despre spiritul actual al raportului dintre statele dunarene.
Pâna la trezirea sentimentelor solidaritatii ecologice, nu mai ramâne decât ca fiecare stat aflat într-o situatie de urgenta ecologica sa actioneze prompt, fara a ezita ca, odata impactul depasit, sa apeleze la mecanismele juridice de identificare si tragere la raspundere a celor vinovati. Altfel, cooperarea internationala si responsabilitatea pentru prejudiciul ecologic nu ar mai avea niciun sens.
Ramâne asadar ca, dupa rezolvarea poluarii pe Dunare, autoritatile române sa actioneze pentru recuperarea pagubelor înregistrate.