
Mediu [1]: Debitele raurilor vor fi, in general, in scadere [2]Publicat de : ROMPRES la 04 Apr 2005 - 09:21Mass Media [3]
Debitele raurilor vor fi in scadere, in urmatorul interval de timp, exceptand raurile din bazinul Barladului, Prutului si cele din Dobrogea pe care debitele vor fi in general stationare, informeaza un comunicat al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) remis, duminica, Agentiei Rompres.
De asemenea, formatiunile de gheata existente in bazinul superior al Bistritei se vor diminua. Potrivit MMGA, in ultimele 24 de ore, debitul Dunarii la intrarea in tara (sectiunea Bazias) a fost in usoara scadere (12.800 mc/s), situandu-se peste media multianuala lunara a lunii aprilie (7.900 mc/s). Pe sectorul romanesc, aval Portile de Fier, debitele vor fi in scadere usoara pe sectorul Gruia-Calafat si in crestere pe sectorul Bechet - Tulcea. Nivelurile Dunarii se vor situa peste COTELE DE INUNDAtIE la Gruia 700+60) - jud.Mehedinti, Calafat (600+114) si Bechet (600+119) - ambele in jud.Dolj, Corabia (550+106) - jud.Olt, Tr.Magurele (550+79) si Zimnicea (610+64) - ambele in jud.Teleorman, Giurgiu (640+23) - jud.Giurgiu, Oltenita (630+102) - jud.Calarasi si Harsova (610+15) - jud.Tulcea. Se vor situa peste COTELE DE ATENtIE la Calarasi (550+64) - jud.Calarasi, Cernavoda (500+81) - jud.Constanta, Braila (560+31) - jud.Braila si Isaccea (410+36) - jud.Tulcea. Potrivit MMGA, in judetul Calarasi au fost inundate incintele Unirea-Jegalia-Galdau cu 15 ha si Greaca-Arges-Chirnigi cu 5 ha, in urma umiditatii excesive si a luciului de apa existent. In judetul Dolj, cresterea cotelor pe fluviul Dunarea a condus la inundarea drumului judetean Calafat-Bechet, in zona Termo Calafat pe circa 70 m si in zona fabricii de alcool pe aproximativ 60 m, iar in judetul Olt, ca urmare a revarsarii fluviului Dunarea pe sectorul neamenajat, au fost afectate in orasul Corabia 15 ha pasune si in Comuna Garcov 4 ha teren arabil. Si in judetul Teleorman datorita infiltratiilor semnalate la incinta Lita-Olt-Seaca au fost afectate 0,22 ha grau, iar in judetul Tulcea, ca urmare a cresterii nivelului apei la digul Baltenii de Sus - Mahmudia pe o distanta de 600 m datorita erodarii malului, digul local este distrus in proportie de 75 la suta, existand doar 40 cm pana la inundarea zonei. MMGA precizeaza ca toate statiile de pompare si desecare functioneaza normal pentru evacuarea apei din incintele indiguite si mentinerea nivelului de exploatare. In zonele afectate au fost executate consolidari cu saci cu pamant si cu piatra bruta pentru consolidarea punctelor critice. Sucursalele Administratiei Nationale de Imbunatatiri Funciare sunt in stare de alerta, monitorizand permanent fluviul Dunarea si constructiile hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor, fiind pregatiti sa intervina in zonele critice. |