Mediu [1]: Patru miliarde de euro pentru 40 de proiecte de mediu [2]

Publicat de : la 01 Sep 2006 - 07:07
Banii noštri [3]
Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) va administra aproximativ patru miliarde de euro din fondurile structurale si de coeziune pentru alinierea conditiilor de mediu la cele europene.

Potrivit buletinului de integrare europeana elaborat de Executiv, cea mai mare parte a acestor fonduri vor fi investite in continuarea unor proiecte de mediu, in general in domeniile gestionarii deseurilor si reabilitarii infrastructurii de apa.

Pentru perioada 2007 - 2013 au fost prevazute pana in prezent un numar de 40 de proiecte ce au fost incepute sub programul ISPA (Instrumente Structurale de Pre-Aderare). Aceste proiecte se desfasoara in 29 de judete ale Romaniei.

Banii alocati vor fi investiti in reabilitarea si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa, sistemelor de canalizare si a sistemelor de tratare a apelor uzate precum si pentru extinderea retelelor de apa curenta. Totodata, o parte din acesti bani vor fi utilizati intr-o serie de investitii ce privesc managementul integrat al deseurilor, reabilitarea unor statii de epurare si imbunatatirea sistemelor de tratare a apei potabile.
_LINKS
  [1] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=5
  [2] http://www.universulpadurii.ro/index.php?titlu=Patru_miliarde_de_euro_pentru_40_de_proiecte_de_mediu&name=News&file=article&sid=6441
  [3] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=&topic=50