
Evenimente [1]: Proprietarii de fond forestier vor primi sprijin din partea statului [2]Publicat de : la 17 Aug 2006 - 07:39Capital [3]
Asociatiile proprietarilor de fond forestier vor beneficia de sprijin financiar din partea statului cuprins intre 500 de lei si 3.500 de lei pentru achizitionarea de logistica necesara administrarii si gospodaririi eficiente a padurilor, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Sprijinul financiar se acorda in functie de suprafata de padure detinuta. Astfel, asociatiile de proprietari care detin 100 de hectare de padure vor primi 500 lei, cele care administreaza intre 100 si 200 de hectare vor beneficia de 1.500 lei, iar cei care au intre 200 si 500 de hectare primesc 2.500 lei. Suma cea mai mare, de 3.500 lei, va fi primita de asociatiile care administreaza peste 500 de hectare. Asociatiile de proprietari vor primi acest sprijin o singura data dupa inscrierea in Registrul asociatiilor si fundatiilor aflat la judecatoria in a carei circumscriptie teritoriala isi are sediul. Folosirea acestor sume in alte scopuri decat cele prevazute de lege constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 la 5.000 lei. De asemenea, proprietarii de paduri vor fi sustinuti financiar sa efectueze lucrari de refacere a padurilor si a cailor forestiere afectate sau distruse de calamitati naturale sau de incendii, sa aplice programe de combatere a bolilor si daunatorilor padurilor. Calculul sumelor acordate in sprijinul proprietarilor de paduri se face luand in considerare documentele de constatare si evaluare a pagubelor. Decontarea finantarii lucrarilor se face pe baza documentelor justificative. Sumele necesare decontarii se transmit prin dispozitii bugetare catre Inspectoratele de Regim Silvic si de Vanatoare de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Sursa: Guvernul Romaniei, 16 august 2006 |