
Flagrant [1]: Braconaj la cerb pe Aeroportul „Henri Coanda“ [2]Publicat de : la 05 Mai 2006 - 07:26Click [3]
Un angajat al AVPS „Lunca Bucuresti“ a fost prins la braconaj in apropierea pistelor Aeroportului „Henri Coanda“ din Bucuresti
Cristian Stanciu, vanator in cadrul asociatiei, a fost prins de politia aeroportului dupa ce oamenii de ordine i-au identificat masina pe care acesta si-o parcase, dupa iesirea din schimb, in zona de securitate a aerogarii. Angajatul AVPS „Lunca Bucuresti“ impuscase un cerb. Aeroportul „Henri Coanda“ are un contract cu AVPS „Lunca Bucuresti“ pentru starpirea ciorilor si a altor pasari din zona pistelor aeroportului. Prezenta pasarilor langa un aeroport este un pericol major pentru ca zburatoarele pot fi aspirate de motoarele avioanelor provocand, astfel, accidente foarte grave. Cristian Stanciu a declarat anchetatorilor ca, de fapt, cerbul i s-a parut a fi o vulpe sau un caine si ca abia dupa ce a apasat pe tragaci si-a dat seama ca impuscase un cerb, animal pentru care sezonul de vanatoare se deschide la jumatatea acestei luni. Reprezentantii AVPS „Lunca Bucuresti“ au declarat ca, daca Cristian Stanciu va fi gasit vinovat, va fi dat afara din asociatie. Stanciu risca pana la trei ani de inchisoare pentru infractiunea de braconaj. |