Flagrant [1]: O padure in calea fondurilor europene [2]

Publicat de : la 24 Iun 2010 - 07:54
Bursa [3]
Multe dintre primariile din tara nu au suficienti bani ca sa asigure cofinantarea proiectelor europene pe care le acceseaza.

Dar, ca să nu piardă proiectele de investiții, primarii lor se văd, deseori, puși în situația să apeleze la metode ingenioase, mai puțin obișnuite, ca să obțină banii pentru cofinanțare.

Unii dintre ei scot la vânzare terenurile de care localitatea nu mai are nevoie, alții chiar pădurile din apropierea comunelor pe care le admi-nis-trează.

Un exemplu în acest sens este cel al Primăriei Pojejena din județul Caraș Severin care, încă din luna martie, tot încearcă să-și vândă pădurea ca să obțină banii necesari pentru cofinanțarea proiectelor europene.

Primăria Pojejena, care a accesat patru proiecte europene de circa 8 milioane euro, a scos la licitație, încă din luna martie, cele 469,8 hectare de pădure pe care le deține. Prețul a fost stabilit la 1.500 euro/hectar, iar în urma afacerii, primăria a estimat că va obține circa 705.000 euro.

Însă, până în prezent nu s-a găsit niciun cumpărător, dar edilul comunei spune că va organiza și alte licitații.

Primarul comunei Pojejena, Omer Radovancovici, ne-a declarat: "Am organizat trei licitații pentru vânzarea pădurii, însă nu s-a găsit niciun cumpărător. Din discuțiile cu cei interesați de pădure a reieșit că aici s-ar fi dorit să se construiască o fabrică de cherestea sau să se pună bazele unui fond de vânătoare, însă licitațiile nu au avut finalitate".

Primarul Radovancovici spune ca va organiza, săptămâna viitoare, o altă licitație pentru vânzarea pădurii, însă, față de rundele anterioare, prețul la hectar este mai mare: "Am făcut o reevaluare și prețul la hectar este acum de 1.700 euro. Vom organiza și alte licitații ca să vindem pădurea pentru că avem nevoie de bani pentru cofinanțarea proiectelor europene accesate".

Edilul a precizat că, în situația în care nu se va găsi un cumpărător, ia în calcul și varianta s-o predea ocolului silvic, deoarce costurile de întreținere sunt mari.
_LINKS
  [1] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=22
  [2] http://www.universulpadurii.ro/index.php?titlu=O_padure_in_calea_fondurilor_europene&name=News&file=article&sid=19903
  [3] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=&topic=57