Jurnalul Naţional [3]

În vara lui 1985 si apoi si în 1986, în septembrie, mi-am petrecut concediul în Casa de oaspeti a unui ocol silvic din nordul Moldovei.

Nu avea ea facilitatile unui hotel, însa ne bucuram de mediu, de plita cea mare din casa padurarului, unde preparam niste omlete artistice, cu ciuperci, marar negru, usturoi salbatic si ierburi aromate, iar sâmbata si duminica de vizita unor medici si directori din zona, care se produceau, unii cu ce capatau de la pacienti, altii cu ce dadeau pe piata fabricile lor de brânza si iaurt. Tot felul de delicatesuri. România comunista se oprea la marginea padurii.

Discutam liber, pâna noaptea târziu, despre tot ce n-am fi cutezat sa discutam la slujba si la oras. Mi-am exprimat odata temerea ca s-ar putea auzi la Partid si la Militie ce cârteam noi despre Ceausescu si despre mizeria din tara, dar unul dintre directori, care era si politruc pe la judet, a râs si ne-a linistit într-un chip care mi-a dat de gândit: Suntem în padure, mai, fratilor!

Asta voia sa însemne ca iarba, copacii, jivinele si adâncul codrului tineau de vesnicie, nu de o epoca istorica. Vesnicia padurii ne garanta o anume imunitate la problemele lumii de dincolo, de afara. Uita-te la padurar, mi-a mai zis omul partidului scapat pentru doua zile de apasarea infectei lui functii de secretar cu propaganda, ce treaba sa aiba el cu comunismul?! Padurarul, care statea nitel retras si zâmbea respectuos în timp ce se îndopa cu somptuoasele mele omlete cu sapte arome la baza, dar si cu tot ce aduceau oaspetii mai bun de prajit pe plita, ma privea insistent si ma convingea de adevarul celor zise în casa lui dând larg din cap de câteva ori. Voia sa-mi arate astfel ca, pâna si la datul din cap, viata în padure era alta. Nu mai era strâmtorat, ca la oras, sa aprobe o idee discret, uitându-se cu teama în jur.Aerul de solidaritate, de grup evadat într-o lume libera, unde partidul îsi pierdea puterile, era motivat si de povestile padurii.

De istoriile picante cu tarancile care colindau vesnicia dupa ciuperci, dar si dupa un pic de dezmat sexual cu cine se nimerea. Ce vrei, domnule!, le scuza cu tactul oficial, dintr-odata regasit, activistul. Sunt si dânsele oameni. Se bucura si dânsele de padure. Si ca sa fim siguri ca nu sexul era cauza lucrurilor, ci codrul, adauga: E racoare, e aer curat, în jur e numai frumusete, cum sa nu-ti vina, vorba aia... Cu asa mândrete de padurar! Iar padurarul lasa aprobator privirea în pamânt, în vreme ce nevasta-sa, care tot intra si iesea pe usa ba cu mâncare la porci, ba cu miere de la stupi, se prefacea ca nu aude ce vorbesc domnii si tovarasii.