Cotidianul [3]

Am dat o fuga pana la Geoagiu Bai. La termele romane de altadata, pe locul sarbatorilor de vis din perioada interbelica se afla acum niste bai taranesti prafuite, cu harmalaie, fum de mici, muzica tiganeasca, manele si chinezisme intinse pe sfoara.

As putea zice ca Geoagiu Bai a devenit un fel de statiune a somajului, a saraciei si a prostului gust. Multa lume vine la o balaceala, la o bere si la o manea. Atat!

Geoagiul de altadata pare sa fi cazut pe neasteptate in improvizatiile tranzitiei. De la intrarea in bai, toata asezarea nu-i decat o ghereta si-o constructie de da-i Doamne. Intre atatea, pana si casele frumoase de altadata parca palesc sau se rusineaza. Fara linie, fara culoare, fara forme frumoase, unele cu molozul aruncat pe marginea strazii, cateva chiar de vanzare, cele noi, inghesuite, carpite si neingrijite strica toata frumusetea satului. Daca n-ar fi apa termala, ai zice ca Geoagiu Bai nu-i decat un loc din care sa plece lumea in zi de targ.

Satui de o asa 'distractie', am luat-o spre Muntii Orastiei. Nu-s multe locuri de o asemenea frumusete, cu rauri limpezi, cu paduri inalte si cu poieni luminoase si parfumate de mirosul ierbii. N-am facut mai mult de cativa kilometri spre cetati ca ne-am trezit scosi pe marginea drumului de o turma de ATV-uri. Chiote, bere, veselie. Mai la deal, pe buza raului, corturi, muzica din masini si focuri. In cautare de liniste, am iesit pe un drum forestier. La cel mult 10 minute, de pe cate o motocicleta de moto-cross, o decapotabila de teren sau de pe cate doua, trei ATV-uri traind din plin aventura drumului ne alegeam cu bezele si salutari.

Intr-un fel, era ca dupa-amiaza pe plaja la Navodari. Nu te intinzi bine la soare ca te paraie un ATV condus de un copil excitat sa goneasca prin valurile de la marginea marii. Pentru prima data m-am gandit ce mare chin este sa fii si urs, si lup, si caprioara, si mistret. Nu poti sa dormi ca te sperie un turist ratacit sau sarit din tatani. Pentru bietele animale, muntii au devenit un poligon auto si moto de incercare a curajului. Trupe de jandarmi pazesc subsolul de auriferii scotocitori. Dar nimeni nu pazeste natura de aventurierii ratacitori.

Gunoaie, zgomote, focuri, braconaj si zurbagii. Cam astea sunt constantele muntilor din Romania. Nimeni nu-ti interzice sa faci ce vrei, sa mergi pe unde vrei si sa canti manele intr-o adancime de codru. Nici o bariera si nici un padurar nu te opresc. Padurarii se ocupa doar cu contrabanda de lemn si cu pazitul prietenilor in timpul braconajului.

Cam asta este atmosfera prin minunatii nostri munti, lasati si ei fara nici o regula, fara ingrijire si fara paza. O vreme ei isi pastreaza maretia de la sine. Dar daca invazia de off-road si dezmatul turistic continua, s-ar putea sa ne trezim cu ei in aceeasi situatie in care se afla o mare parte din Delta Dunarii.

Niciunde in Europa, America si Canada prin munti nu mai este permisa o asemenea brambureala!