curentul [3]

Pentru o bufnita de culoare maro-roscata, cu aripi uriase si largi, cerul ar trebui sa fie limita. Aceasta zicala nu se aplica insa si in cazul bufnitei Troy, al carei ochi de pasare nu trebuie sa-i arate ca se afla mai sus de 1,77 m.

Pasarea, care a implinit un an de zile, are aceasta fobie de inaltime, lucru destul de rar pentru o astfel de vietuitoare, care isi traieste cea mai mare parte a vietii in ceruri. Totul a inceput dupa venirea sa pe lume, cind ghinionul a facut ca Troy sa cada din cuibul sau, fiind crescut apoi in captivitate de catre dresorul Gareth Tonen, care s-a intimplat sa nu fie mai inalt de 1,77 m. Cind vine vorba de cataratul in copaci, bufnita nu se agita prea tare si prefera mai degraba sa mearga alaturi de domnul Tonen.

Singurul moment in care Troy renunta la confortul sau de a nu se osteni catarindu-se este acela cind stapinul sau, in virsta de 25 de ani, se urca intr-un pom de la Hawk Conservancy Trust in Andover, Hampshire, fiind imediat insotit de pasare. Gareth spune ca din cauza captivitatii in care a trait Troy nu zboara mai sus decit il duc aripile, vazindu-se mai degraba ca un om, decit ca o bufnita si nestiind cum sa stea in copaci sau cum sa vineze. Mai mult, tinarul a trebuit sa joace rolul de bufnita pentru a-l determina pe Troy sa se poarte ca atare. Prin urmare, incetul cu incetul, cataratul in copaci a devenit un obicei zilnic al lui Gareth si al lui Troy. Au fixat chiar si buturugi pentru ca dl Tonen sa se catere si sa fie urmat apoi de bufnita.

De cele mai multe ori Gareth trebuie sa-l coboare pe Troy pe pamint, fiind rare ocaziile in care pasarea are curajul sa o faca pe cont propriu. Dar tinarul nu se lasa si spera ca eforturile zilnice sa-l transforme pe Troy intr-o buna zi intr-un zburator spre inaltul cerului. In ceea ce priveste dupa-amiezile, acestea sunt momentul de rasfat al bufnitei, care se ospateaza cu soricei, iepuri sau, daca are noroc, cu favoritul lui, puiul.