Jurnalul Naţional [3]

Dis-de-dimineaţă, vânătorii ies după pradă, pe Valea Gurghiului. De cealaltă parte a muntelui, reprezentanţii mediului împreună cu silvicultorii au ieşit pe teren, dar nu cu misiune uci­ga­şă: au ieşit să numere urşii, să le caute urmele, să le stabilească traseul, pentru ca, în final, să le spună bogaţilor cât au voie să împuşte.

În mod normal, cotele de vânătoare pornesc de aici, de la evaluarea pe teren. De multe ori însă, evaluarea se face pe hârtie, iar cotele sunt umflate artificial tocmai pentru a atrage vânătorii şi, în final, bani pentru deţinătorul fondului de vânătoare. Evaluarea urşilor este exact opusul vânătorii. Silvicultorii urcă acolo unde vânătorii nu se obosesc să ajungă şi cunosc tot ce mişcă prin fondul de vânătoare. Numărătoarea începe de prin martie, de când urşii ies din bârlog, iar urmele se văd cel mai bine în zăpadă.

Prima oprire: observatorul de urşi. Este primul criteriu, pentru că toţi urşii din zonă vin la suplimentul de mâncare. La Isticeu, zece urşi vin în fiecare seară la cele 50 de kilograme de granule puse în hrănitoare de pădurari. Primesc de mâncare primăvara şi toamna, când nu mai găsesc altă sursă de hrană. Silvicultorii se retrag în spatele geamului şi aşteaptă.

Primul urs apare devreme, înainte de ora 20:00. Este unul tânăr şi nu observă prezenţa oamenilor. "Au o ierarhie. Întâi vin urşii tineri, iar mai spre seară coboară cei bătrâni, care sunt mai prevăzători şi mai suspicioşi. Când apar, cei tineri le cedează locul şi nu mai îndrăznesc să se apropie", spune Iacob Petru, şeful de district. Pădurarii îi cunosc pe toţi, le ştiu bolile şi năravul şi le-au dat şi nume: Cocoşatul, Guleratul, Ciungul, "unul care probabil a fost împuşcat sau rănit, că merge strâmb cu piciorul din spate".

Urma de urs este inconfundabilă. Cunoscătorii pot evalua vârsta şi sexul ursului după dimensiunea urmei. De aici porneşte o adevărată dezbatere între evaluatori, pentru că, în mod normal, pe teren pleacă patru-cinci echipe, pe văi diferite. La sfârşit se întâlnesc şi compară urmele, pentru că de cele mai multe ori ursul trece prin toate porţiunile studiate. "Comparăm dimensiunile urmei şi se întâmplă să nu ajungem la aceeaşi concluzie, şi atunci vine fiecare cu argumente, pentru a demonstra că două urme sunt ale aceluiaşi urs", explică Abran Peter, coordonatorul acţiunii de evaluare, reprezentant al APM Mureş.

Echipele sunt mixte, ca să nu existe discuţii: Agenţia de mediu, Garda de Mediu, împreună cu Gestionarii fondului de vânătoare, Direcţia Silvică, acompaniaţi de reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale de mediu şi, desigur, pădurari sau paznici de vânătoare, care ştiu cel mai bine terenul.

Mai sus, în munte, unde natura a rămas neatinsă de drujbele proprietarilor, apar alţi urşi. Urmele sunt altele, iar rămăşiţele arată că nu s-au hrănit la observator. "Nu putem spune 100% câţi urşi sunt, pentru că migrează de la un fond de vânătoare la altul. Noi putem doar aproxima, iar datele le trimitem la Ministerul Mediului", a susţinut Abran. De aici, "specialiştii" pe hârtie dau verdictul: trei, cinci, nouă, zece. Toamna, la observator, silvicultorii nu îi vor mai regăsi pe toţi.


"URCĂ-TE ÎN COPAC!"
Pădurarii le iau apărarea şi spun că urşii nu sunt periculoşi decât atunci când sunt luaţi prin surprindere. "Cele mai periculoase sunt ursoaicele cu pui. În mod normal, ursul nu atacă omul şi se sperie de zgomot. Probleme mai avem cu cei care coboară la culturile agricole, prima casă fiind la cinci kilometri. Dar mistreţii fac cele mai mari pagube", spune Marius Mândru, tehnician silvic.

Dacă vreun urs face probleme, sunt evaluate pagubele şi, dacă nu se mai poate altfel, este propus spre sacrificare. Ce faci totuşi dacă vine un urs spre tine? "Nu prea ai ce să faci. Singura soluţie este să te caţeri rapid undeva sus, unde nu te poate ajunge". Lupii sunt prea puţini în zonă, "avem doar patru-cinci bucăţi la un fond de vânătoare", râşi, "o familie" şi mistreţi cât cuprinde. "Pot spune că efectivul de urşi din această zonă este optim", a dat verdictul Abran Peter.


CRIZĂ ŞI LA VÂNĂTORI
"În mod normal veneau vânători, ve­neau din Germania, din America, dar anul acesta nu a venit nimeni. A ajuns şi la ei criza financiară", explică Mândru. Plata se face pe loc, după evaluarea ur­su­lui vânat. Pentru fiecare punct se plă­tesc 70 de euro, iar un urs poate porni de la 5.000 de euro şi poate depăşi suma de 14.000 de euro. Acum vin mai des la mistreţi sau la cocoşi de munte, care costă 1.000 de euro bucata.

Vânătorii din zonă se mândresc cu un urs de 540 de puncte, dar acum rar mai poate fi găsit un urs bătrân. De altfel, dispa­ri­ţia urşilor mari, spune Abran Peter, este îngrijorătoare, pentru că un urs bătrân are un rol bine determinat în ierarhie şi reglează mărimea populaţiei, supri­mând o parte din pui. Abran este optimist în ceea ce priveşte viitorul ur­şilor:

"Viitorul urşilor în judeţul Mu­reş este asigurat prin existenţa siturilor Natura 2000 din judeţul Mureş, propuse în majoritate de APM Mureş în colaborare cu unele organi­zaţii neguvernamentale, Rhododendron în munţii Călimani şi Gurghiu Harghita, respectiv MET şi ADEPT în situl Sighi­şoara - Târnava Ma­re. Pe de altă parte, s-au luat o serie de măsuri de prevenire a migraţiei în zo­ne­le colinare, însem­nând inclusiv limi­tarea creşterii populaţiilor existen­te".

Astăzi, în judeţul Mureş mai există vreo 500 de urşi. Ecologiştii sunt li­niş­tiţi şi spun că nu sunt în pericol. Totul ţine de cât de co­rect se face evaluarea şi de cât de corect se aplică derogă­rile la vâ­nă­toa­re, carnivorele fiind ocro­tite pe plan european şi a trecut vremea co­te­lor de vânătoare stabilite. Urşii şi lupii se pot împuşca numai dacă depă­şesc den­si­tăţile optime şi produc pagu­be sau prezintă local pericol pentru oameni.