
Mediu [1]: Ministerul Mediului plateste de doua ori pentru desemnarea de arii protejate [2]Publicat de : la 05 Noi 2009 - 07:35Gardianul [3]
Dupa ce in 2006-2007 a platit peste un milion de euro pentru realizarea studiilor pentru desemnarea ariilor protejate, Romania se pregateste sa cheltuiasca un alt milion de euro in acelasi scop.
De vina sunt disensiunile intre expertii ministerului si organizatiile de mediu referitor la suprafetele aferente retelei Natura 2000. Acestea din urma sustin ca reteaua de arii protejate ar trebui sa cuprinda circa 21% din suprafata terestra a Romaniei, conform datelor din teren. Autoritatile n-au desemnat pana acum decat 17,87% si nu au luat in calcul datele puse la dispozitie, gratuit, de ONG-uri astfel incat sa evite «urechelile» Comisiei Europene pe directivele Pasari si Habitate. Ministerul Mediului urmeaza sa aloce, prin licitatie, la inceputul acestei luni, un milion de euro pentru desemnarea de noi arii protejate, dupa ce Bruxelles-ul a declansat procedura de infringement impotriva Romaniei pentru incalcarea directivei europene Pasari si ne-a avertizat pentru dezinteresul aratat in privinta habitatelor. 'Nu am garantia ca studiul va arata ca Bruxelles-ul are dreptate 100%. El va arata cat si unde ar mai trebui sa desemnam. Este rolul sau si nu poate fi substituit unei baze de date trunchiate', ne-a declarat Silviu Megan, directorul Directiei de Biodiversitate din cadrul ministerului. Potrivit acestuia, studiul va aduna informatiile privind ariile special protejate avifaunistice (SPA) si ariile de interes comunitar (SCI) si le va uni intr-o baza de date comuna, dupa recomandarile Comisiei Europene. Reprezentantul ministerului ne-a explicat ca este nevoie de noua cercetare deoarece organizatiile de mediu s-au adresat Comisiei Europene, semnaland ca in reteaua Natura 2000 trebuie sa fie incluse mai multe suprafete decat a facut-o tara noastra. 'In 2006 s-a facut un studiu pentru desemnarea SPA realizat de INCDD Tulcea, care a dat partea de pasari celor doua ONG (Societatea Ornitologica Romana si Milvus - n.r.). Organizatiile respective au avut in sarcina sa valideze si sa filtreze baza de date pe pasari, dupa care hotararea decisiva, in mod stiintific, a luat-o Academia Romana. Daca ceva a cazut, a cazut pentru ca Academia Romana nu a validat. Presedintele comisiei de validare este ornitologul Dan Munteanu, a carei expertiza stiintifica nu o pune la indoiala nimeni. Cu exceptia ONG-urilor! Acestea au mers la Bruxelles cu « shadow-list » ce cuprinde datele stranse pe bani publici. Asa s-a ajuns ca Romania sa fie nevoita sa desemneze noi situri', sustine directorul Directiei de Biodiversitate din minister.Munca ONG-urilor, gratuitaPe de alta parte, ONG-urile arata ca autoritatile sunt dispuse sa cheltuiasca sume mari, in conditiile in care pot dispune de cercetarile de teren facute de cercetatorii organizatiilor de mediu. 'Termenii de referinta ai licitatiei au fost mult prea ingusti si nu au permis o participare mai larga. Am contestat licitatia', ne-a mai precizat Dan Hulea, directorul executiv al Societatii Ornitologice Romane.Totodata, reprezentantul Coalitiei ONG Natura 2000, Tamas Papp, spune ca o parte din date au fost puse la dispozitie in mod gratuit, dar ministerul nu a fost interesat de ele. 'Din punctul nostru de vedere, in cazul SPA-urilor, trebuie adoptata lista realizata in 2006-2007. In cazul SCI-urilor, e nevoie de munca de teren. Noi am contactat ministerul spunandu-le ca putem sa oferim 80% din datele despre specii si habitate. O cercetare de teren de acest tip ar costa circa 20.000 de euro. Ministerul prefera sa dea insa mult mai mult', ne-a mai precizat reprezentantul Coalitiei ONG Natura 2000. Acesta adauga ca in 2006-2007, cand s-au facut desemnarile initiale pe SPA, ONG-urile au primit, fiecare, pentru munca de teren, circa 30.000-40.000 de euro. In acelasi timp, pentru desemnarea SCI-urilor s-au cheltuit 500.000 de euro. 'Surprinzator, desemnarile ulterioare costa un milion de euro. Nu suntem impotriva cheltuirii banilor, dar vrem ca desemnarea ariilor protejate sa fie cat mai buna', adauga Papp. Procese cu comunitatile locale Potrivit lui Silviu Megan, Ministerul Mediului se afla intr-o pozitie ingrata, deoarece, pe de o parte, Comisia Europeana face presiuni pentru desemnarea de noi arii protejate, iar pe de alta, comunitatile locale incearca sa le reduca, deoarece includerea lor sub aceasta cupola afecteaza anumite investitii. 'Este foarte dificil in Romania anilor 2009-2010, cand toate comunitatile viseaza la dezvoltare sa desemnam zone protejate. Nu sunt putine procesele cu comunitatile locale. De exemplu, in Tulcea, acestea s-au unit si au dat in judecata ministerul pentru ca sunt blocate investitiile in judet, pentru ca acesta este desemnat in proportie de 80% ca sit Natura 2000', sustine Megan.Pe de alta parte, ONG-urile vorbesc de lipsa unor campanii de informare la nivel local, care sa explice acestora ca includerea comunitatilor in Reteaua Natura 2000 nu blocheaza investitiile, dar cere o mai buna planificare a lor. Alte studii costa ministerul 500.000 de euroMinisterul Mediului a oferit, prin licitatie, in luna octombrie, conform portalului de achizitii publice, alti 500.000 de euro pentru 12 cercetari in domeniul noxelor, apelor s.a. Banii pentru acestea, alaturi de milionul de euro oferit pentru cercetarea in vederea extinderii retelei de arii protejate, au fost obtinuti de la bugetul de stat, in vara, dupa mari presiuni la Ministerul de Finante, deoarece exista pericolul declansarii unor noi avertismente de la Comisia Europeana. |