Silvicultura [1]: Consiliul Concurentei a dat liber celor 200 mil. euro pentru procesarea produselor agricole si forestiere [2]

Publicat de : la 22 Oct 2009 - 07:48
curierulnational [3]
Bugetul este asigurat din fonduri comunitare si de la statDe program pot beneficia 550 de societati.

Proiectul de Ordin al ministrului Agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale privind aplicarea schemei de ajutor de stat "Stimularea dezvoltarii regionale prin realizarea de investitii pentru procesarea produselor agricole si forestiere în vederea obtinerii de produse neagricole" a fost avizat ieri de Consiliul Concurentei, se arata într-un comunicat al institutiei. Potrivit acestuia, în cadrul acestei scheme, elaborata în aplicarea masurii 123 "Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere" din Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013, ajutoarele de stat se acorda sub forma de alocari financiare nerambursabile. Bugetul total al schemei, asigurat  atât din fonduri comunitare (Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala) cât si de la bugetul de stat, este de 200.000.000 euro, echivalent în lei. Numarul maxim estimat de beneficiari ai schemei este de 550. Schema va fi pusa în aplicare imediat dupa obtinerea deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene si va fi valabila pâna la 31 decembrie 2013.Activele achizitionate trebuie sa fie noiSchema vizeaza sprijinirea competitivitatii întreprinderilor care îsi desfasoara activitatea în orice sector economic si care realizeaza investitii pentru procesarea de produse agricole prevazute în Anexa 1 a Tratatului CE în vederea  obtinerii de produse neagricole, procesarea primara a produselor forestiere lemnoase si nelemnoase si procesarea produselor agricole în vederea obtinerii de biocombustibili.Cheltuielile eligibile constau în costurile aferente investitiilor în active corporale (cladiri, echipamente, utilaje si instalatii) si necorporale (drepturi de brevet, licente, know-how). Pentru IMM se pot considera eligibile si costurile studiilor pregatitoare si costurile serviciilor de consultanta aferente investitiilor, în limita a maximum 8% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Activele achizitionate trebuie sa fie noi, iar pentru întreprinderile mari activele necorporale nu trebuie sa depaseasca 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Intensitatea maxima a ajutoarelor de stat prevazuta în cadrul schemei este de 50% pentru IMM, respectiv de 25% pentru întreprinderi mari.Schema de ajutor de stat este întocmita în conformitate cu Liniile directoare privind ajutorul de stat regional pentru perioada 2007-2013  si cu Harta ajutoarelor regionale aprobata de Comisia Europeana pentru România pe perioada 2007-2013.Prin promovarea investitiilor în aceste sectoare de activitate, se urmareste cresterea competitivitatii produselor obtinute, încurajarea diversificarii activitatilor economice, îmbunatatirea calitatii vietii, crearea de noi locuri de munca si reducerea disparitatilor dintre regiuni" - Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
_LINKS
  [1] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=42
  [2] http://www.universulpadurii.ro/index.php?titlu=Consiliul_Concurentei_a_dat_liber_celor_200_mil_euro_pentru_procesarea_produselor_agricole_si_forestiere&name=News&file=article&sid=15147
  [3] http://www.universulpadurii.ro/index.php?name=News&file=index&catid=&topic=35